Sorana Burcușel, primul mensan din România care accede în forurile de conducere ale Mensa International

 

Sorana Burcușel, proctor Mensa, fostă președintă Mensa România în perioada 2014 – 2016, a fost desemnată de ExComm (Executive Committee) Mensa International să facă parte din Comitetul Internațional de Coordonare a Voluntarilor Mensa (International Volunteers Networking Committee).

Alături de ceilalți 12 mensani membri in Comitet, Sorana va coordona comunicarea și schimbul de experiență între voluntarii Mensa din toata lumea, indiferent în ce departament activează aceștia.

Comitetul IVN are ca obiectiv impulsionarea activității Mensa la nivel global prin interconectarea departamentelor omoloage din toate organizațiile Mensa naționale, facilitarea contactelor și a schimburilor de idei între acestea. Comitetul va elabora strategii de dezvoltare a Mensa și va organiza întâlniri de lucru ale voluntarilor Mensa cu responsabilități similare din toate filialele naționale.

Numirea Soranei Burcușel in Comitetul IVN are loc la doar un an după acordarea de catre ExComm a statutului de Full National Mensa pentru Mensa România. ExComm le dă astfel mensanilor români o nouă dovadă de încredere și arată ca parcursul rapid al Mensa România din ultimii ani nu a fost doar un joc al întâmplării, ci o evoluție meritată în urma eforturilor făcute de întreaga organizație românească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Găzduit de Voxline Communication